Multumesc

      Da, a plouat destul de mult desi nu consider ca asta a spalat dorul de tine. Si nici frigul n-a fost cel care a inghetat rama in care te-asezasei de ceva vreme. Probabil ca povestile pietrelor de pe caldaram mi-au invadat gandurile in asa fel incat orice zbatere a ta de-a ma ademeni a fost in zadar. Parfumul vechi al cafenelei pe care cu siguranta o stii, mi-a oferit raspunsuri scurte si simple. Nu cred ca ai auzit nici asta, cum nu cred ca m-ai auzit cand ti-am spus, de-atatea ori, noapte buna !   

      Linistea aceea de care ti-am mai povestit, mangaierea aia dulce si calmul aromei de scortisoara, parfumul altei lumi si atingerea altei vibratii, probabil, de data asta, m-au ajutat pe mine sa nu te aud. In scurtele clipe cand am mai prins cate-o raza schioapa de soare, am stiut ca mi se sopteste uitarea, am stiut ca ma mangaie si ca e aproape, am inteles de ce-am ajuns pana acolo si de ce-a trebuit sa urc pana la cetate. Sunt convinsa ca niciodata nu s-a mai vazut orasul atat de frumos, niciodata n-a fost o lumina mai placuta, niciodata o adiere mai dulce. Si eu si ei si el, trebuie sa-ti multumim pentru vinul pe care l-ai baut la masa de rafie, pentru piatra ce-ai aruncat-o-n fantana pazita, pentru perna pe care-ai dormit in noptile cand hoinaream intre agonie, refugiu si extaz, pentru fiecare pas facut in directia opusa.

      N-as fi fost aici fara sa trec pe-acolo !