Dormi, tu, miros de ciment rece !
Te simt prin porii unui vis
Te-ascunzi si fluieri in abis,
Cand stii c-uitarea te petrece.
Taci, tu, mangaiere fara de credinta !
Ma speli cu juraminte schioape, slute,
Imi canti doina plangerii mute,
Cand linistea-mi cer ca ultima dorinta.
Pleaca, tu, fantasm-a orelor ascunse !
Topeste alta suflare-n drumu-ti,
Macina si-mprastie samburi de-otrava-n juru-ti,
Dar iarta-mi zbaterea iluziilor stranse !
Posted by askult on ianuarie 14, 2010 at 5:53 pm
Cimentul putea fi altceva dar respectam dorinta scriitorului, visul cu abisul insa sunt o rima fortat de usoara si parca plezneste ceva acolo…putin…
simt ca desparte prima strofa de urmatoarele.
Strofa a doua face tonul si curge foarte frumos si inchegat cerandu-se a fi recitita.
In a 3-a se continua mesajul anterior, putin bruscat la penultimul vers dar ce mai conteaza cand ultimul se inscrie atat de bine in ciclul :
“Dar lasa-mi minciuna sa-ti fie giulgiu de veci….” sau
“Iarta-mi jocul cu dorinta de tine…” sau
“Dar lasa-ma risipitoareo sa te iubesc pentru prima data ca ultima oara!”
Parca as tine in brate propriul copil pe care il vad pentru prima oara, de departe venind acasa.
Un sentiment foarte placut m-a cuprins, aparte de tot ce-am simtit pana acum. Ma bucur nespus pentru el si pentru versurile tale…cimentul totusi l-as inlocui cu ceva
Raman sa-mi savurez momentul de triumf si sa iubesc scrierea ta! Dicteul e pe moarte, traiasca mesajul!