9 Oct
Praf, eternitate pamanteana,
Sediment de durere soptita
In urechea surdului nemuritor.
Praf, ironie vicleana,
Marturisire a pasilor tai,
Muritor cu auz fin.
Praf, parfum inghetat de suspine,
Fanfara de iluzii sugrumate
In silueta ecoului umbrit.
Praf, curva fara adapost,
Sentinta invelita in dantela,
Jiulgiul ultimului cufar.
21 Ian
Nebunii nu pica din cer odata cu zapada, insa nervii se acumuleaza odata cu ea. Se inghesuie, isi dau branci ca mai apoi sa formeze adevarate miscari antisociale, evident, in capsoarele unde gasesc spatiu de desfasurare.
Asa se face ca zilele trecute, in trafic, am dat prima data cu nasul de niste maimute neevoluate si stresate pe deasupra, de miscarea mai sus pomenita. N-a fost cu lumanari si petale de trandafiri, asa cum cere traditia primei date, dar cu abundenta de expectoratii si debit verbal necontrolat. Acum, depinde de traditia fiecarei societati…..nu dezvolt subiectul. Cine stabileste ce e normal? Nu-i asa, Jeane?
Inca o data mi se dovedeste ca nu tre sa fie mare ca sa fie eficient! Si spun asta pentru ca butonasul ala mic cu o cheita desenata pe el, m-a satisfacut total! Mic mic, dar n-a trebuit decat sa-l apas si gata! Efectul dorit la secunda! Ma uitam consternata la mascul cum se agita si in acelasi timp cum incearca din rasputeri sa-si adune toate ramasitele de saliva ascunse in cotloane numai de el stiute, si bineinteles cum insista sa mi le-aduca la cunostinta desfasurate in toata splendoarea, proptite-n geamul ce ne despartea. Nu stiu ce curiozitate maligna ma cuprinsese si, desi aveam optiunea comoda de-a da volumul radioului la maximum, am stat cuminte ca un copil in banca de la scoala…..si am urmarit demonstratia.
M-a captivat femela, ale carei ganduri as fi platit numai sa le pot auzi! Deschisese portiera ca sa-si poata urmari mai bine eroul, cu un membru atarnat pe-afara, papornita pe celalalt picior (in caz ca trebuia sa-si ajute partenerul, oare de ce-avea nevoie de ea??oare ma pastea o geanta-n cap???)…..dar expresia fetei…..de Oscar! Transfigurata de satisfactie, incununata cu fericire, schimonosita de frustrare, totul culminand cu lucirea din ochii bulbucati….a, si buzele care se miscau in completare cand masculul ramanea in pana de idei, au semnat inconfundabil tabloul. N-o mai incapeau hainele de cata vitejie si sete justitiara deborda! Totusi, ma mir ca nu s-a incaierat cu propriul tovaras pentru rolul principal….pesemne ca ii cunostea metehnele in amanunt!
Probabil am fost o tinta neinteresanta, pentru ca la un moment dat si-au pierdut inventivitatea in exprimare si au preferat sa se retraga-n glorie!
De ce toate astea?
Pentru ca vroiam sa ies dintr-o parcare si cineva trebuia sa se opreasca sa-mi permita asta. Maimutoiul (il alint!) n-a fost decis in manevre, iar ce-a urmat dupa, am impresia c-a fost rezultatul unei crize de epilepsie!
Sfatul meu: spala-ti parbrizul, apoi trage jaluzelele si da muzica la maximum!
15 Ian
Ma chemi c-un gand rebel
Soptit apasat ; pe lobul urechii stangi
Respiri dorinta ce-mi invaluie orizontul,
S-asa-ngustat de fantasma bratelor tale.
Viclean m-ademenesti cu-apropierea buzelor,
Si bucuros primesti extazul porilor
Ce se dilata sa-ti primeasc-aroma.
Invingator saluti curcubeul c-un zambet,
Confirmare a ploii cu soare.
5 Ian
Da, a plouat destul de mult desi nu consider ca asta a spalat dorul de tine. Si nici frigul n-a fost cel care a inghetat rama in care te-asezasei de ceva vreme. Probabil ca povestile pietrelor de pe caldaram mi-au invadat gandurile in asa fel incat orice zbatere a ta de-a ma ademeni a fost in zadar. Parfumul vechi al cafenelei pe care cu siguranta o stii, mi-a oferit raspunsuri scurte si simple. Nu cred ca ai auzit nici asta, cum nu cred ca m-ai auzit cand ti-am spus, de-atatea ori, noapte buna !
Linistea aceea de care ti-am mai povestit, mangaierea aia dulce si calmul aromei de scortisoara, parfumul altei lumi si atingerea altei vibratii, probabil, de data asta, m-au ajutat pe mine sa nu te aud. In scurtele clipe cand am mai prins cate-o raza schioapa de soare, am stiut ca mi se sopteste uitarea, am stiut ca ma mangaie si ca e aproape, am inteles de ce-am ajuns pana acolo si de ce-a trebuit sa urc pana la cetate. Sunt convinsa ca niciodata nu s-a mai vazut orasul atat de frumos, niciodata n-a fost o lumina mai placuta, niciodata o adiere mai dulce. Si eu si ei si el, trebuie sa-ti multumim pentru vinul pe care l-ai baut la masa de rafie, pentru piatra ce-ai aruncat-o-n fantana pazita, pentru perna pe care-ai dormit in noptile cand hoinaream intre agonie, refugiu si extaz, pentru fiecare pas facut in directia opusa.
N-as fi fost aici fara sa trec pe-acolo !
30 Dec
Dormi, tu, miros de ciment rece !
Te simt prin porii unui vis
Te-ascunzi si fluieri in abis,
Cand stii c-uitarea te petrece.
Taci, tu, mangaiere fara de credinta !
Ma speli cu juraminte schioape, slute,
Imi canti doina plangerii mute,
Cand linistea-mi cer ca ultima dorinta.
Pleaca, tu, fantasm-a orelor ascunse !
Topeste alta suflare-n drumu-ti,
Macina si-mprastie samburi de-otrava-n juru-ti,
Dar iarta-mi zbaterea iluziilor stranse !
28 Dec
Scriu cateva cuvinte, ca mai apoi sa sfarseasca ciopartite, litera dupa litera de justitiara tasta « backspace », o alta dovada pura ca romanticul condei a incetat sa-si manifeste elegantul scrijelit pe hartia dura. Imi rasfoiesc gandurile si am tendinta de-a ma opri la pagina din care imi zambesti tu, dar in seara asta n-am sa ma cufund in ochii tai. In definitiv, trebuie sa sterg praful de pe cartile copertate-n catifea pentru ca imi place ca negrul sa fie negru, iar albul sa fie alb, desi sunt constienta ca adevarul nu e atat de simplu. Nu stiu de ce ma gandesc iar la conceptul asta alunecos ! Pana la urma nu conteaza care e adevarul pur, ci realitatea faptica. Oricum sunt convinsa ca adevarul tau difera de adevarul meu, fara ca, probabil, vreunul dintre noi sa fie vinovat. Ajung, din nou, la concluzia ca unele lucruri sunt …..pur si simplu asa cum sunt ! Hahaha ! Si nici macar nu suna complicat !
Revin la praf…. Prafului ii sta bine pe caldaram, pare rafinat pe o floare de camp, prietenos pe obrajii unui copil, dar in tabloul meu nu da bine. Pur si simplu nuanta asta de gri, mai precis, nici alb nici negru nu permite luminii sa incalzeasca. Nu ma deranjeaza deloc lumina difuza, nici o usoara adiere, daca imi spui ca aranjezi piesele pentru un decor romantic. In fine, schimb postul TV in cautarea unui petec de liniste si regasire. Imi aranjez gulerul sifonat de indiferenta si incerc sa-l curat de ciocolata pe care-ai scapat-o din greseala poate, sau din joaca, prin coltul gurii. Pretind ca n-am observat stropul ce mi-a picat pe buza inferioara si ca nici n-am gustat din aceeasi dulceata a nebuniei de ciocolata. Si mai pretind in continuare ca n-am observat c-ai observat. In definitiv, ce-ti pot reprosa ? O joaca, o greseala, o nebunie de ciocolata ?
Citeam mai demult intr-o carte veche cu poze, ca dragostea nu pretinde si nu asteapta, ca nu planifica si nu economiseste, ca…..din nou acel « pur si simplu », exista, se manifesta si se consuma intr-un fel sau altul. Acum, avand gulerul apretat, nu trebuie decat sa evit miscarile bruste care mi-ar putea provoca un oarecare disconfort sau mi-ar impune o pozitie incomoda. Insa, in pijamaua mea pufoasa, ma rasfat cu amintirea gustului dulce-amarui putin mentolat al acelei nebunii de ciocolata. Poate imbratisez o naluca, dar ma bucur de adevarul meu si il las sa arda. De ce mi-as dori ca adevarul meu sa fie si-adevarul tau ?
